Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce cu înțelepciunea Ta ai zidit pe om din țărână și ai suflat în fața lui su­flare de viață și, binecuvântându-l, ai zis: creș­teți și vă înmulțiți și um­pleți pământul; iar la Cana Galileii, prin Unul-Născut Fiul Tău, ai bine­cuvântat nunta și deci nașterea de fii, cu multă umilință rog marea Ta bunătate, ca neîncetat să reverși harul Tău și să Te milostivești asupra co­piilor mei, pe care ai bine­voit să mi-i Binecuvântarea copiilor mici De Aurel Munteanu În calitate de baptist care crede în „doctrinele harului suveran", sunt adesea pus in situaţia de a defini poziţia pe care o avem privitor la diferitele doctrine sau practici pe care le predicăm sau le apăram in fata oponenţilor noştri. Rugaciune pentru binecuvantarea copiilor. Datori sunt să îi deprindă cu mersul la Biserică, cu spovedania și Împărtășania încă de mici. Să îi învețe sfintele porunci, să le insufle un comportament inspirat din sfintele Scripturi, avându-L ca pildă și model în toate pe Însuși Domnul Iisus Hristos. Rugăciunea mamei pentru binecuvântare copiilor. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, auzi-mă pe mine, nevrednica roaba Ta (numele). Doamne, în milostiva Ta stăpânire sunt copiii mei (numele): miluieşte-i şi mântuieşte-i, pentru numele Tău. Doamne, iartă-le lor toate greşalele cele de voie şi cele Rugăciune pentru sănătatea copiilor „Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, binecuvântează, sfințește, ocrotește pe acest copil al meu cu puterea făcătoare de viață a Crucii Tale. Rugăciune pentru binecuvântarea copiilor „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, auzi-mă pe mine, nevrednica roaba Ta (numele). Doamne, în milostiva Ta stăpânire sunt copiii mei (numele): miluieşte-i şi mântuieşte-i, pentru numele Tău. jfXE.

rugaciune pentru binecuvantarea copiilor